“Stii soapta aceea calda care vine de undeva din interiorul tau? Acea voce inteleapta care te iubeste si iti vrea doar binele? Acel imbold curajos care vrea sa te ghideze intr-o noua si splendida directie? Ce s-ar intampla daca i-ai asculta soaptele si ai actiona in confirmitate cu imboldurile primite? Ai fi dispusa sa incerci?” – Jodi Chapman 

Ceva din interiorul meu ma cheama. Imi sopteste bland in fiecare zi, strabatand punti si poduri de rezistenta, de zgomot asurzitor, care parca dinadins devine din ce in ce mai mare tocmai atunci cand sufletul ma cheama inspre el.

O soapta blanda a sufletului, printre violenta unei lumi in continua agitatie si iluzie, isi face aparitia si ma cheama inspre ea.

Se da un pariu intre suflet si vocea lumii in fiecare moment. Cine castiga? Pe cine ascult mai mult? Cui ii dau mai multa putere?

Decid sa las vocea lumii deoparte si sa ii dau o sansa sufletului. Realizez ca nimic nu ma implineste mai mult decat linistea in care sunt primita cu bratele deschise de fiecare data. Exista un adevar sufletesc, in directa legatura cu divinul, care mi se dezvaluie rand pe rand, pe masura ce ma scutur de vocile care nu-mi apartin si de zumzetul mult prea obositor din afara mea.

Imi dau voie sa aud. Pierzandu-ma prea mult in afara mea, devin surda in fata celei mai importante voci. Asa ca imi creez spatiul prin care sa devin din nou disponibila. Las lumea deoparte cu vocile ei si ma reintorc in sanul celei mai frumoase experiente. Aprind o lumanare, respir profund, inchid ochii si fac liniste.

Ce ai, suflete, sa-mi spui?

Ma odihnesc in sanul sufletului meu si imi dau voie sa renunt la control. Imi dau voie sa dau mastile jos, sa las deoparte minciunile pe care mi le tot vand, sa dau jos zidurile si sa ma dezvalui, asa goala, in fata a ceea ce ma cunoaste deja cu totul, dar de care tot cred ca ma mai pot ascunde.

Ce ai, suflete, sa-mi spui?

Aici imi gasesc linistea. 

Aici pacea imi linisteste zbaterile.

Aici imi primesc ghidarea si raspunsurile pe care le tot caut.

Aici ma asez. Aici ma odihnesc. Aici sunt eu insami cu adevarat. 

Cu cat imi amintesc mai des sa ma reintorc in acest spatiu, cu atat mai mult ma eliberez de toti aricii care stau pe mine si nu imi apartin. Se scutura unul cate unul de fiecare data cand pariul este castigat de suflet, si nu de lumea exterioara.

Te ascult suflete. Iarta-ma de fiecare data cand privirea mi-a fost luata de altceva. Iarta-ma de fiecare data cand mi-am daruit atentia unor lucruri neinsemnate, fara sa realizez ca implinirea mea adevarata nu statea in ele.

Pariul incepe sa fie castigat din ce in ce mai mult de tine si imi dau seama ce sursa a abundentei am deschis.

In tine sta tot ceea ce am cautat dintotdeauna si nu am gasit, caci cautam in locurile nepotrivite.

Ce ai, suflete, sa-mi spui?

Alte articole