Iubirea este impacarea omului cu sufletul sau

„Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie.
Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie
si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o asemenea dragoste.” 
~ A.P Cehov
 
 
Bine te-am regasit, om frumos!
 
Ca in fiecare an in perioada Craciunului, si de aceasta data mi-am luat un pic de timp pentru reflectie si recunostinta. Multi dintre noi ne pierdem in aceasta perioada in treburi casnice, in alergatura dupa cadouri, in prea multe pregatiri si uitam ca de fapt aceste zile sunt zile pentru suflet, pentru reamintirea a ceea ce este cu adevarat important.
 
Tocmai de aceea astazi am simtit sa iti transmit ca inainte de orice, ofera-ti un pic de timp pentru tine. Gandeste-te la viata ta si la oamenii dragi si vezi ce cadouri de suflet le poti oferi. Ce poti face pentru ei altfel decat ai facut pana acum?
Observa-ti starile, gandurile si trairile. Nu lasa alergatura din aceasta perioada sa te faca sa uiti semnificatia adevarata a acestor zile. Deschide-ti inima, priveste in jurul tau si bucura-te. Indiferent de unde te aflii si indiferent cu cine iti petreci acest Craciun, doar fii recunoscator si prezent acolo cu inima.
 
Ofera iubirea ta tuturor celor ce te inconjoara.
Nu lasa lucrurile superficiale sa te supere sau sa te dezamageasca.
Impaca-te cu toata lumea si lasa deoparte tot ceea ce te-ar putea indeparta de cei dragi.
Nu fii dezamagit daca nu ai primit cadouri, ci fii bucuros ca poti oferi iubirea si prezenta ta celorlalti.
 
Daca esti singur, nu lasa acest lucru sa te intristeze, ci profita de aceasta perioada sa-ti pui ordine in ganduri si in suflet. Cauta sa fii impacat si recunoscator cu viata ta. Toti avem nevoie de un timp petrecut cu noi insine pentru a reveni la noi si pentru a ne reaminti esenta unei vieti traite in iubire si bucurie.
 
Asadar, daca aceste zile le petreci departe de casa sau de oamenii dragi, sper sa pasesti in lacasul sufletului tau si sa descoperi cat de iubit esti si cat de frumoasa poate fi viata atunci cand noi suntem impacati cu noi insine si cu ceilalti.
 
Totodata, vreau sa te anunt ca in perioada 28 decembrie – 3 ianuarie iti voi trimite zilnic cate un email, pentru ca vreau sa-ti fiu alaturi la intrarea intr-un An Nou. Vor fi 7 zile in care vom vorbi despre iubire, pace, acceptare, iertare si recunostinta. Este un cadou pe care simt sa ti-l ofer si pe care mi-l ofer totodata si mie.
 
Pana ne reauzim, iti doresc zile senine, pline de bucurie autentica si iubire adevarata!
 
  • „Iubirea este cea mai mare forta a omenirii si totusi cea mai modesta pe care ne-am putea-o inchipui.” – Gandhi
  • „Performanta pe care o reuseste Dumnezeu in iubirea Lui este ca ne iubeste pe fiecare de parca n-am exista decat noi in toata lumea.” – Anonim
  • „Oamenii supravietuiesc nu prin grija fata de ei insisi, ci prin iubirea celorlalti fata de ei.” – Lev Tolstoi
  • „Oamenii care se iubesc unii pe altii profund si adevarat sunt cei mai fericiti oameni din lume.” – Maica Teresa
  • „Iubirea este o stare in care fericirea altei persoane este esentiala pentru a ta.” – Robert Heinlein
  • „Lumea va fi adevarata atunci cand oamenii vor stii sa iubeasca.” – Paulo Coelho
  • „Iubirea nu e un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti. Iubirea e o certitudine: te iubesc pentru ca te iubesc.” – Liviu Rebreanu
  • „Iubirea este impacarea omului cu sufletul sau.” – Paul Louis Lambert

 

 

 

Share