Ce nu mai „trebuie” in viata ta?

Cu fiecare zi care trece prin care sunt tot mai prezenta in viata mea, realizez cat de multa presiune punem pe umerii nostri de unii singuri. La cate lucruri care “trebuie” dam curs, chiar daca ele nu sunt in armonie cu ceea ce simtim ca avem nevoie cu adevarat sa facem. La cate lucruri si la cate experiente spunem da, doar pentru ca ne este teama sa nu fim judecati, desi sufletul nostru ne spune “Nu”.

Fiecare “trebuie” ne face sa murim putin cate putin.

Fiecare “trebuie” caruia ii dam curs, desi el nu ne onoreaza adevarul interior ne creeaza tristete, separare de esenta si tradare interioara.

Fiecare “trebuie” ne construieste drumul spre depresie si lipsa de bucurie, de viata, de sens.

Cu fiecare “trebuie” pe care il traim, ne indepartam din ce in ce mai mult de noi si in acelasi timp de altii. Cum sa fim apropiati de ceilalti cu adevarat, cand noi ne indepartam din ce in ce mai mult de noi?

Stand sa cuget mai mult la acest aspect, am realizat ca pana de curand a-mi urma vocea si adevarul interior ar fi putut parea de multe ori un act de egoism, dar stand mai bine sa observ, imi dau seama ca e cea mai mare dovada de dragoste pe care o putem face. Atat fata de noi, cat si fata de ceilalti.

Cand facem ceva pentru ca asa trebuie, dar nu pentru ca acest lucru sta ca si adevar interior, o facem din obligatie, din sentimentul de vinovatie, din faptul ca nu ne iubim pe noi insine cu adevarat, dar paradoxal, nici pe ceilalti nu ii iubim si nu ii respectam cu adevarat, pentru ca actiunea noastra este facuta, dar este facuta din minciuna. Din frustrarea de a face, doar pentru ca ne este teama sa spunem nu. Ne este teama sa rostim adevarul, asadar mintim. Pretindem ca vrem, cand de fapt nu vrem. Pretindem ca ne face placere, doar pentru ca nu stim sa ne rostim adevarul cu blandete. Vrem sa menajam, doar ca menajand, ne tradam pe noi insine, iar in acest fel ii tradam si pe ceilalti.

Poate a venit momentul sa ne intrebam: “Ce nu mai trebuie in viata noastra?” si sa ne dam voie sa eliberam zidurile pe care le-am pus de jur imprejurul sufletului nostru, tinandu-l captiv si trist, incuiat intr-o inchisoare pe care noi singuri ne-am dat acordul sa o construim.

Bineinteles ca fiecare “trebuie” la care renuntam, el deschide drumul catre asumare personala si catre rostirea adevarului. Inseamna a ne recapata puterea interioara si a sta in adevar, invatand sa punem granite cu ceilalti. Poate fi un pas care ne poate aduce constientizari profunde si el nu face de pe o zi pe alta.

Cel putin, privindu-mi propria viata, imi dau seama ca este un proces pe care trebuie sa mi-l asum si care imi scoate la suprafata toate temerile ascunse, toate indoielile personale, toate micile sau marile minciuni pe care mi le spun mie insami cand imi e teama sa-mi asum cu adevarat deciziile, toate tradarile sufletesti care au loc, si fiecare moment in care imi e sufletul ca un purice, caci el ma face sa-mi gasesc curajul sa-mi rostesc adevarul, chiar daca asta poate produce avalanse emotionale, atat pentru mine cat si pentru ceilalti.

Incep sa apreciez avalansele emotionale, caci ele ma fac sa dau volumul la minim si sa ma conectez la fiinta mea interioara si la adevarul de dincolo de fatade si pretinderi.

Realizez ca incepand procesul de renuntare la “trebuie”, el ne trece prin toate tradarile pe care ne-am dat voie sa existe in viata noastra, (caci noi am facut-o, din lipsa iubirii de sine si din ranile nevindecate ale copilariei) invitandu-ne la curatenie profunda. Acest proces invita la:

  • adevar, constientizat si rostit;
  • curaj, curajul de a face lucrurile diferit si de a alege altceva sau in alt fel;
  • asumare, caci fara asumare nu rostim nici adevarul si nu avem nici curajul de a face alegerile care sa ne onoreze;
  • conversatii reale, de suflet, cu oamenii dragi, prin care sa le dam responsabilitatea inapoi si sa ne luam puterea inapoi. Nu este un pas simplu, dar este singurul care ne poate crea relatii adevarate, de calitate, pline de esenta si respect si dragoste unul fata de altul. Uneori, acest pas ne invata renuntarea si increderea in proces. Unii oameni pot pleca, altii pot ramane. Sunt lectiile fiecaruia de invatat. Cine nu accepta adevarul nostru, nu este inca pregatit sa faca fata propriului adevar. Si asta este in regula. Fiecare are timpul sau si ritmul asta. Punem sa o luam pe cai diferite, avand dragoste unul fata de altul. Cai diferite, cel putin pentru moment. Acest proces este un proces al increderii, ca fiecare etapa are rostul sau si lectiile ei de oferit si fiecare dintre noi ne facem rolul perfect potrivit unul in viata celuilalt. Acest proces este mai usor facut cu dragoste si compasiune, pentru tot cei implicati, implicit pentru noi insine.
  • rabdare. Invatam rabdarea pe masura ce ne spunem adevarul si avem increderea ca acest adevar va face curatenia de care avem nevoie. El poate lua timp si in acest timp ne pot fi scoase la suprafata rani puternice, de mult uitate, bagate sub pres, dar care totusi ele ne guverneaza viata la nivel subconstient. Rabdare si blandete. Doua elemente de care avem din plin nevoie;

Pentru inceput, iti recomand sa-ti iei un timp de liniste in urmatoarea perioada si scrie-ti pe o foaie de hartie care sunt lucrurile care “trebuie” in viata ta si ce anume iti produc ele. Este un exercitiu de cugetare si de constientizare. Observa starile care iti sunt produse de fiecare “trebuie” din viata ta. Si gandeste-te cum ar fi daca ti-ai da voie sa renunti, rand pe rand la toate aceste “trebuie”. Cata libertate ai capata? Cata bucurie? Cat de mult ti s-ar usura sufletul? Ce fel de relatii ai avea? Care ar fi conversatiile pe care le-ai purta cu oamenii dragi tie, daca nimic nu ar trebui? Daca nu ai mai simti vinovatie, manipulare, rusine, daca nu ai mai pretinde si nu ai mai face doar pentru ca…?

Ce anume nu mai “trebuie” in viata ta?

Da-ti voie sa te gandesti la acest lucru si ce anume s-ar transforma in viata ta daca ai incepe sa renunti la fiecare “trebuie” pe rand?

Si ofera-ti o provocare pentru urmatoarea saptamana. Ia un “trebuie” si renunta la el. Observa-te cand alta data ai fi dat curs, dar acum nu mai TREBUIE sa o faci. Observa ce se petrece in interiorul tau si in afara ta. Ia-ti puterea inapoi. Ia-ti libertatea inapoi. Si fii atent/a la ceea ce produce in tine. La sentimentul de vinovatie care apare, la minciunile cu care incerci sa te convingi, la manipularile la care iti dai voie sa iei curs si la spatiul care se creeaza in viata ta cand renunti mai fii victima acestora.

Este un proces lung. Un proces asumat. Nu simplu, dar eliberator si absolut necesar. Rand pe rand, a venit momentul sa eliberam fiecare “trebuie” care nu ne onoreaza. Noi stim care sunt acestea. Stim adevarul in fiecare clipa, doar ca de multe ori ne este teama sa ni-l asumam. A venit poate momentul sa o facem. Sufletul isi doreste sa fie liber. Sufletul vrea adevar, vrea conexiuni reale, nu manipulari, nu bariere, nu limitari, nu minciuni si nu tradari.

Fiecare lucru real care vrea sa aiba loc invita la recunoasterea minciunilor. Si fiecare “trebuie” la care dam curs fara sa ne dorim acest lucru reprezinta un fals.

Va doresc curaj sa faceti alegeri inspirate si sa va luati incetul cu incetul puterea inapoi. Va stau alaturi, caci si eu trec prin acelasi proces.

Cu multa iubire,
Tania!


Warning: stripos() expects parameter 1 to be string, array given in /home/wwwtania/public_html/wp-includes/formatting.php on line 3781
Share