Ai putea crede ca a darui nu are nicio repercursiune, ca a darui inseamna a darui neconditionat, oricat, oricum, in orice circumstanta, fara ca acest lucru sa dauneze.

Unde se opreste daruirea si unde intra in joc salvatorul, cu toate ale sale nerezolvate?

Avem tendinta sa spunem ca daruim neconditionat, caci este mai usor sa reprimam rolul de salvator din interiorul nostru care se piteste dupa eticheta “eu sunt spiritual si eu sunt asa si asa”. 

Nu vindecam salvatorul daca nu ne dam sansa la observarea motivelor pentru care facem ceea ce facem. De cate ori nu ai daruit doar pentru a te judeca apoi sau de cate ori nu ai daruit ramanand epuizata, fara vlaga, tradata, lipsita de putere? 

Nu are sens sa ne mintim ca daruim neconditionat, doar pentru ca este un trend sa spunem ca suntem spirituale si daruim neconditionat. Asa facem loc frustrarilor sa creasca si sa ne ia pe sus atunci ne e lumea mai draga. Sinceritatea e cheia si ea e sfantul graal al spiritualitatii. A fi spiritual inseamna a fi sincer, inclusiv cu limitele noastre. De fapt, mai ales cu ele. Caci o data acceptate, le putem transcende cu autenticitate si sinceritate. Putem vindeca numai ceea ce putem recunoaste.

Daruim fara sa dauneze atunci cand ne daruim noua insine prima data, cand ne umplem noua paharul pentru a avea de unde darui. Caci daca daruim din lipsa, nu are cum sa fie o daruire sanatoasa si constienta, ci ea se transforma in nevoia de a fi apreciata si de a ne simti dorite si importante, care se ascunde sub masca daruirii. Aceasta lipsa va fi cea pe care o vom resimti atunci cand vom fi cu adevarat dispuse sa fim sincere cu noi si sa ne intrebam de ce continuam sa daruim, chiar daca rezervorul nostru este gol.

Daruim fara sa dauneze atunci cand o facem dintr-o postura de armonie interioara, de bine cu noi insine, caci daca aceasta lipseste, daruirea noastra se va transforma intr-o continua dezamagire cand nu vom primi la fel inapoi. Dezamagirea se va continua cu convingerea ca nu suntem suficiente, ca nimeni nu ne iubeste si ca nimanui nu ii pasa de noi. Complet eronat, doar ca nu putem vedea acest lucru pana nu incetam sa daruim, concentrandu-ne prima oara pe noi, pe nevoile noastre, pe armonia cu noi insine. Caci cum oare am putea primi altceva decat ceea ce este in interiorul nostru? Interiorul nostru dicteaza ce primim la randul nostru. Ai grija de ce e la tine in suflet prima oara, si apoi vei putea darui fara sa-ti dauneze si fara sa fii la mana a ceea ce primesti inapoi, caci ai gasit drumul spre tine. Si daca primesti si daca nu primesti, tu esti bine cu tine. Ce poate fi mai pretios?

Daruim fara sa dauneze atunci cand ceea ce daruim nu ne fura din minimul nostru necesar, caci daca o face, atunci ea se va transforma in frustare si in judecata si ne va intoarce, inconstient, impotriva celui ce i-am oferit, caci el va fi motivul frustrarii noastre. Daca el nu avea nevoie, nu i-am fi oferit. Dar de ce i-am oferit, daca noi insine aveam nevoie? Fara sa ne dam seama, cadem in postura de victima, pentru ca asa am fost obisnuite toata viata si nici macar nu vedem ca noi singure suntem cele care ne punem, din nou si din nou, in aceeasi situatie, repetand acelasi pattern.

Daruim fara sa dauneze atunci cand avem construite niste granite sanatoase, care ne ajuta sa ne pastram in niste parametrii sanatosi, fara sa se intre in sufletul nostru cu picioarele si fara sa ne simtim folosite. Caci de fiecare data cand daruim mai mult decat ne este confortabil pentru ca nu stim sa spunem Nu, nu facem decat sa facem loc unei tradari personale care se va rasfrange asupra noastra.

Nu lasa spiritualitatea si ceea ce crezi ca e in trend sa te sustraga de la adevaratul lucru cu tine insati. Sinceritatea este cea care transforma totul si cea care are puterea sa faca transformarile pe care ti le-ai dorit dintotdeauna si te tot intrebi de ce ele nu apar. Nu ne putem ascunde dupa niste concepte, fara a trai cu adevarat si fara a fi sincere cu ceea ce avem de rezolvat mai intai in noi insine.

Putem darui cu adevarat numai pe masura ce incepem sa vindecam tiparele care ne tin prizoniere.

Alte articole